REVOLTĂTOR – O femeie a MURIT după ce un medic a REFUZAT să o consulte, nemulțumit din cauza salariului prea mic

0
175

Femeia din comuna Borăscu, județul Gorj, pe care un medic pneumolog din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a refuzat să o consulte, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a murit la un spital din Craiova, unde a fost transferată. Femeia de 62 de ani, din comuna Borăscu, județul Gorj, pe care un medic primar pneumolog ar fi refuzat să o consulte, în luna ianuarie, în timp ce era internată pe secţia ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, cu bronhopneumonie, a murit sâmbătă, la Craiova, la Secția de Infecțioase. Medicul ar scris în foaia de observaţie că refuză din cauza salarizării „necorespunzătoare” şi lipsei personalului mediu. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a început o anchetă care urmează să fie finalizată săptămâna viitoare. „Este regretabil că a decedat doamna, la Craiova. Nu tolerăm așa ceva. Procedura este mai delicată și mai amplă, nu pot sa iau măsuri până când nu primesc de la Comisia de Disciplină. Aștept niște propuneri de la Colegiul Medicilor privind cercetarea pe care am dispus să o facă, mai am Comisia de Disciplină să facă verificarea respectivă”, a declarat, corespondentului, Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Potrivit unor surse, medicul respectiv are un salariu net de aproximativ 15.000 de lei, cumulat cu gărzile pe care le efectuează într-o lună,scrie stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.