Câine poliţist, bolnav de cancer, condus cu onoruri militare de 70 de ofiţeri

0
172

Tazer a servit pentru poliţia Newberry Township timp de opt ani şi jumătate, ca parte a programului K9, a primit două medalii de valoare şi o medalie meritorie de serviciu.

Sergentul Chris Martinez, îngrijitorul ciobănescului german, a observat că acesta nu era în apele sale în ultima vreme şi a mers cu el la veterinar.

Din nefericire, câinele nu suferea de o boală minoră: avea un picior rupt şi cancer osos în ambele picioare posterioare, precum şi orbire.

Medicul veterinar a fost uimit că patrupedul încă putea să îşi ducă îndatoririle până la capăt, în aceste condiţii. „Nu a arătat nicio simptomă, nu s-a observat că ar avea cancer osos, iar această boală se manifestă vizibil.

Dar Tazer a continuat să fie acelaşi” a spus medicul.

Ulterior a fost luată decizia extrem de dificilă de a-l eutanasia pe Tazer, pentru a-i curma suferinţa deja mult prea mare, nu însă fără a-i acorda „un ultim drum”, aşa cum se cuvine.

Aproximativ 30 de maşini au fost parcate în afara Spitalului Veterinar din Harman, unde 70 de ofiţeri au fost prezenţi.

Sergentul Martinez a intrat alături de Tazer în cabinetul veterinar, în timp ce toţi ofiţerii şi-au prezentat salutul cu ochii în lacrimi.

Momentul emoţionant a atins sufletele tuturor celor prezenţi.

Chiar şi medicul veterinar, Dr.

Lewis Hartman a fost puternic înduioşat: “Respectul copleșitor pe care acești ofițeri de poliție din toate aceste departamente diferite l-au arătat … A fost o ceremonie tradițională a poliției.

Faptul că Tazer a mers chiar alături de ofițerul Martinez, prin coridor în camera de examinare … Era incredibil nivelul puterii de care a dat dovadă Tazer.” Înainte de eutanasiere, Tazer a fost hrănit cu mâncarea sa preferată cu pui, iar anunţul sfârşitului acestuia a fost făcut public prin radioul poliţiei, conform LadBible.   Într-un tribut adus pe pagina lor de Facebook, Poliţia Newberry Township a scris: “Cu inima grea şi cu multă tristeţe anunţăm decesul iubitului nostru K9 Ofiţer Tazer.

Sănătatea lui Kaz Tazer s-a deteriorat recent, până la punctul în care trebuia să fie ajutat pentru a i se curma suferinţa. În întreaga carieră de opt ani și jumătate, cu Sgt.

Christopher Martinez, K9 Tazer s-a specializat în patrulare, detecție și urmărire a narcoticelor, K9 Tazer a asistat numeroase agenții din PA Central și a primit două medalii de Valoare, o medalie de slujbă meritorie și patru comisii principale.

Tazer a fost un adevărat războinic până la sfârșit și mulți îi vor simţi lipsa.

Am dori să-i mulțumim lui K9 Tazer pentru serviciul său dedicat locuitorilor din Newberry Township și Commonwealth of Pennsylvania.

Odihneşte-te în pace K9 Tazer.”

Sursa: RomaniaTV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.