Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucratori vamali a descoperit ascunse si nedeclarate, in bagajul personal al unui barbat cu cetatenie romana si R. Moldova, un pistol din categoria armelor de foc neletale și muniția aferentă acestuia.
În ziua de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa/ I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară un bărbat, C.V., cetăţean român și R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Italia.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanei în cauză. Astfel, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit ascuns şi nedeclarat, în bagajul personal, un pistol cu aer comprimat, marca Pietro-Beretta, cal. 4,5 mm, 764 bucati alice din plumb, ambalate în două cutii metalice, precum și 23 tuburi de aer comprimat.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că pistolul şi muniţia îi aparţin şi că nu a ştiut de obligaţia sa de a declara existenţa acestora asupra sa, la intrarea în România.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pe numele bărbatului privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, precum şi contrabandă calificată.