Vești rele la început de an la Poli Iași. Din cauza datoriilor Clubul riscă să nu ia licența (VIDEO)

0
169

Preşedintele executiv al clubului de fotbal Politehnica Iaşi, Adrian Ambrosie, a declarat că echipa din Copou riscă să nu primească licenţa pentru sezonul viitor din cauza datoriilor.

”Clubul are 3 milioane de lei datorii numai la stat, plus la furnizori şi alte datorii, care sunt salariile jucătorilor pe luna decembrie. (…) Clubul este într-un deficit foarte mare, în urma încadrării unor persoane în club şi riscă să nu ia licenţa, iar Consiliul Director a decis să restructureze anumite posturi în club, le vom anunţa la momentul potrivit”, a spus Ambrosie.

Ambrosie a vorbit, totodată, de un ”dezastru financiar” de când la club a venit investitorul Horia Sabo şi echipa sa managerială şi l-a acuzat pe acesta că a investit la club doar ”un împrumut”.

Adrian Ambrosie a mai spus că speră în păstrarea nucleului de bază al lotului şi la perfectarea câtorva transferuri, ”cel puţin la nivelul mediei echipei”, pentru acoperirea unor posturi deficitare, cum a cerut antrenorul Flavius Stoican.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.