Noi acțiuni de deszăpezire în Iași. Unde puteți suna dacă aveți probleme cu drumurile din municipiu

0
228

Date fiind precipitațiile sub formă de ninsoare și temperaturile în scădere, direcțiile și societățile comerciale subordonate municipalității au mobilizat toate utilajele și echipele necesare pentru a combate efectele negative ale iernii.

În cursul nopții trecute, între orele 20.00 și 8.00, Citadin SA a lucrat pe toate traseele cu cinci autobasculante, 11 sărărițe, două buldoexcavatoare, două încărcătoare frontale, patru tractoare semipurtate și 25 de angajați, care au utilizat 310 tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor de coroziune și șase tone de clorură de calciu.

Salubris SA acționează pe trotuare, alei pietonale și refugii cu șase multicare cu lamă și sărăriță, două autobasculante, un încărcător frontal, precum și cu 75 de muncitori.

Servicii Publice SA a intervenit și continuă să lucreze în zonele de pantă și versanți (în special în Galata și Țicău), poduri și pasaje, dar și în parcuri, spații verzi și cimitire.

Compania de Transport Public SA a intervenit noaptea trecută două scări mecanice și opt angajați, precum și cu o echipă care au verificat viabilitatea macazurilor și au curățat peroanele și refugiile.

Pe lângă activitatea pe linie rutieră și asigurarea siguranțeipublice în zonele lăcașurilor de cult și ale piețelor, Poliția Locală patrulează în permanență cu 33 de agenți, care transmit societăților subordonate situațiile care necesită intervenții.

Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de le telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail la adresa: politialocalais@yahoo.com.

În altă ordine de idei, Primăria Municipiului Iași face apel la ieșeni ca, dacă observă persoane fără adăpost în spații deschise în această perioadă cu temperaturi negative, să apeleze numărul unic de urgențe 112 sau Dispeceratul Poliţiei Locale. Persoanele astfel identificate vor fi conduse la spital sau la Direcția de Asistență Socială pentru a primi ajutorul necesar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.