O femeie de 42 de ani din municipiul Iaşi a fost internată la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi după ce s-a intoxicat cu morfină.
Femeia locuieşte în cartierul ieşean Dacia şi a fost găsită inconştientă de o cunoştinţă în cursul dimineţii de miercuri, 12 decembrie.
La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, la momentul intervenţiei victima aflându-se în comă. Medicul ajuns la faţa locului i-a administrat un medicament care a salvat viaţa femeii. Cadrele medicale au găsit în apartamentul femeii 10 fiole de morfină ce erau desfăcute. Interpelată de echipajul medical, ieşeanca a spus că ar fi găsit drogul la gunoi şi că pe fiole scria că substanţa ar fi expirată, scrie adevarul.ro.
Medicii au anunţat Poliţia, însă, pentru că morfina este considerat drog de mare risc poliţiştii au anunţat DIICOT. Femeia va fi cercetată pentru deţinere de droguri.