Elena Udrea, politician implicat în dosare penale răsunătoare, îşi începe anul cu diatribe la adresa celor ce spun „mizerii” la adresa sa. Supărarea fostului ministru se îndreaptă atât către colegii de partid cât şi către jurnalişti; politiciana le transmite acestora un mesaj: „Lichelele tot plătesc odată şi odată!”
Redăm postarea Elenei Udrea:
„Sper că aţi început anul cu bine şi că aşa vă va fi tot 2018
Evident, aş fi vrut să rămân în atmosfera de linişte şi pace a sărbătorilor, dar oricât m-am abţinut până acum şi am stat indiferentă la mizeriile unora, o să le transmit acestora un mesaj.
Măi lichelelor, aţi uitat când lingeaţi clanţa să vă sprijin să luaţi funcţii în partid, că de proşti şi corupţi ce eraţi v-a dat partidul la o parte, de la ANAF spre exemplu, să vă susţin candidaturile, pe la primăriile de sectoare spre exemplu, să vă finanţeze Cocoş, pe unii în politică, pe alţii în presă… Voi, nişte nulităţi ipocrite vorbiţi de mine astăzi???
Eu am dosare penale şi sunt „coruptă” pentru că v-am plătit vouă prestaţia politică de rahat prin campanii, sau salariile de jurnalişti „deontologi”, #rezist acum. Acestea sunt acuzaţiile care mi se aduc, banii aceştia sunt „banii furaţi de Udrea”!!!
Vreţi să vă dau numele fiecăruia dintre voi, câţi bani aţi luat fiecare de la partid, cum aţi fost numiţi pe funcţii, ce aţi făcut acolo???
Dacă eu nu vă torn, măi lichelelor, o fac pentru mine, să nu fiu şi eu una ca voi. Dar dacă vă faceţi calculul că o să fiţi lăsaţi în pace dacă vă mutaţi limba în fundul Sistemului acum şi, pentru că aţi sărit în barca lui Johannis, eu vă spun că sunteţi proşti până la capăt.
Lichelele tot plătesc odată şi odată!”, scrie Udrea, pe Facebook, citată de Epoch Times.