Vreme caldă și ploioasă în următoarele zile, în toată țara

0
169

Valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice datei, în cea mai mare parte a țării, spun meteorologi, aceştia precizând că în următoarea săptămână vor apărea precipitaţii în majoritatea zonelor ţării.

 

Valorile termice se vor situa astăzi, peste cele climatologic specifice datei, în cea mai mare parte a țării. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 9 grade, iar cele minime între -3 și 4 grade, ușor mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali. În vestul, nordul și centrul țării, cerul va fi mai mult acoperit și vor cădea precipitații, în general slabe, predominant sub formă de ploaie, în cursul zilei, iar în zonele montane, mai ales sub formă de ninsoare. Predominant ninsori, vor fi în cursul nopții, și în Transilvania, iar în restul teritoriului, înnorările vor fi temporare și va ploua, pe arii restrânse, în a doua parte a intervalului, cu precădere în Oltenia și vestul Munteniei și doar izolat în celelalte regiuni. Pe spații mici, vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special, pe creste. Cu precădere, în est și în sud-est, în orele dimineții, va fi ceață.

Joi, valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele normale la această dată, în special, cele diurne. Cerul va fi temporar noros și, mai ales în cursul zilei, vor fi precipitații slabe, local în sud și în centru, pe arii restrânse în nord și doar izolat în rest. Acestea vor fi sub formă de ploaie; în zonele deluroase, trecător și lapoviță, iar la munte, mixte. Pe spații mici, vor fi posibile depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în vest-sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 11 grade, iar cele minime, în general, între -4 și 4 grade. Vor fi condiții de ceață, mai ales dimineața, în special, în zonele joase de relief.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.