Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ încearcă să adune cât mai multe fotografii din arhivele personale ale ieşenilor pentru a realiza „Cartea albă a eroilor – gânduri pentru străbunici“, proiect care îşi propune să strângă cât mai multe materiale fotografice ale unor eroi care au luptat în Primul Război Mondial.
Proiectul vizează consolidarea memoriei personale şi colective prin constituirea unei colecţii de imagini ale „străbunicilor“, care vor fi ulterior proiectate pe un ecran, alături de gândurile pe care posesorii fotografiilor vor fi invitaţi le împărtăşească în legătură cu predecesorii lor care au luptat pentru întregirea ţării.
„Practic, până pe 16 decembrie, toţi deţinătorii de fotografii ale membrilor familiei care au luptat în Primul Război Mondial sunt rugaţi să caute în arhiva personală, în albume de epocă, în sertare sau în pod, pentru a-i identifica pe eroii care ilustrează memoria acelor vremuri de restrişte. Sunt aşteptaţi apoi la Palatul Culturii din Iaşi, cu fotografiile eroilor, personali şi naţionali, pentru a le prezenta echipei de specialişti de la Biroul de Informaţii, care îi vor ajuta să le scaneze şi să noteze în formularul creat special în acest scop o scurtă descrie a personajului ilustrat“, au declarat reprezentanţii Palatului Culturii.
La finalul proiectului va fi realizată şi o broşură cu imaginile colectate, ce va fi distribuită gratuit, scrie ziaruldeiasi.ro.