Un bărbat în vârstă de 78 de ani din comuna vasluiană Olteneşti a murit carbonizat într-un incendiu la locuinţa sa, existând suspiciunea că el ar fi provocat incendiul.
„Secţia Huşi a intervenit pentru lichidarea şi stingerea incendiului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi opt subofiţeri. După lichidarea incendiului, în locuinţă a fost descoperit trupul carbonizat al al proprietarului în vârstă de 78 de ani. Cauza probabilă este acţiunea intenţionată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Vlad Cepoi.
Potrivit anchetatorilor, victima locuia în aceeaşi gospodărie cu socrul său, în vârstă de 94 de ani şi ameninţase în repetate rânduri că va da foc casei. Bărbatul de 78 de ani stătea în casă, iar socrul acestuia locuia într-o anexă, între ei existând în trecut mai multe conflicte.
„În cauză, sunt efectuate cercetări pentru a se stabili cine este autorul incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, scrie agerpres.