Gala Excelenței în Educație se desfășoară sub semnul Anului Centenar în ziua de 22 noiembrie 2018, începând cu ora 12.00, la Universitatea Agronomică „Ion Ionescu de la Brad“, Iaşi, în Aula Magna. Olimpicii ieșeni care au obținut distincții la olimpiade internaționale și naționale în anul școlar 2017-2018 vor fi premiați de Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiului Iași șiConsiliul Județean Iași fiind partenerii constanți ai Inspectoratul Școlar Județean, organizatorul evenimentului, alături de Universitatea „Al. I. Cuza” și de Universitatea Agronomică „Ion Ionescu de la Brad“.
Elevii vor primi diplome, medalii, plachete, cărți, premii în obiecte electronice și în bani. Vor fi premiate, de asemenea, și proiectele educaționale ieșene de succes, cunoscute și apreciate la nivel național (competiții de anvergură, proiecte științifice și culturale).
Momentul culminant al Galei va fi cu siguranță momentul în care se va acorda titlul Elevul anului unui tânăr ce a obținut rezultate remarcabile la olimpiadele si concursurile internaționale.
„Premierea elevilor olimpici și a profesorilor mentori este un prilej de a le arăta aprecierea și considerația noastră, în cadrul unei festivități publice de mare amploare, devenită o tradiție pentru școala ieșeană. Este un moment încărcat de emoție, de valorizare a performantei, un eveniment pregătit cu atenție de catre echipa Inspectoratului Școlar Județean Iași.” a subliniat prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general.
În noul număr al Revistei Excelsior ce va fi lansat cu această ocazie sunt menționați toți olimpicii ieșeni, precum și cei care au obținut premii și distincții la concursuri internaționale și naționale în anul școlar 2017-2018.
Culorile Centenarului este titlul generic care reunește momentele artistice cuprinse în cadrul evenimentul: microrecitalul susținut de Ansamblul „Theodor T. Burada” al Universității de Arte „George Enescu” Iași, secvențele muzicale în interpretarea corurilor reunite ale Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași și Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, precum și tradiționala expoziţie de artă plastică a elevilor și profesorilor de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.
Gala Excelenței în Educație este cel mai important eveniment educațional organizat anual de Inspectoratul Școlar Județean Iași.