Planetă înghețată descoperită de cercetători „la o aruncătură de băț” de Pământ: la o distanță de doar 6 ani lumină

0
167

Astronomii au descoperit o exoplanetă înghețată de trei ori mai mare decât suprafața Pământului, în orbita unei stele care este la numai 6 ani lumină distanță.

Exoplaneta orbitează în jurul stelei lui Barnard, cea mai apropiată stea solitară de Soare. Acest lucru face ca noua descoperire să fie și cea mai apropiată exoplanetă cunoscută de pământeni.

Anterior, o altă exoplanetă a fost descoperită pe orbită în sistemul Proxima Centauri formată din trei stele.

Exoplaneta a fost găsită după 20 de ani de cercetare, inclusiv 771 de măsurători în care au fost folosite 7 instrumente. Analiza care a dus la această descoperire este detaliată într-un studiu publicat miercuri în revista Nature, scrie CNN, citat de Știrile Pro TV.

Astronomii credeau de ani de zile că vor găsi o planetă în jurul stelei din apropiere, dar nu aveau încă confirmare.

„Cea mai mare lovitură a acestei descoperiri este steaua gazdă”, scrie Paul Butler, co-autor al studiului și astronom la Institutul Carnegie pentru Știință. „Steaua lui Barnard este „cea mai mare balenă albă” de vânătoare a planetelor.”

Planeta, cunoscută sub numele de steaua lui Barnard, este, probabil, slab luminată de steaua ei și ușor mai rece decât Saturn. Cercetătorii cred că este un deșert înghețat, fără apă lichidă, un mediu ostil, în care temperatura medie a suprafeței este în jur de -134 grade Celsius.

 

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.