Accident mortal produs de un preot din Suceava: era băut și a și fugit de la locul accidentului

0
174
Foto: Observator

O femeie a murit, iar o alta a fost rănită, marți seara, după ce au fost lovite cu mașina de un preot, în localitatea Mitocu Dragomirnei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, accidentul a fost produs un preot de la parohia „Sf. Mucenic Gheorghe″ din localitate, George Apetrei, a cărui maşină a fost găsită de poliţişti în curtea locuinţei sale, prezentând avarii ce ar fi putut fi produse în urma impactului cu victimele, informează Agerpres.

Potrivit IPJ Suceava, autorul a fost identificat la circa o oră după producerea accidentului, autorul părăsind locul faptei.

Din primele cercetări a rezultat că preotul, depistat cu o alcoolemie de 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat, în timp ce se deplasa pe DJ 208D dinspre Mitocu Dragomirnei spre Suceava, a acroşat cele două femei care circulau pe acelaşi sens de mers.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Suceava, cele două femei fiind preluate de două ambulanţe SMURD, dar una dintre acestea, aflată în stare de inconştienţă, a fost declarată decedată.

A doua femeie a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava pentru investigaţii suplimentare.

Autorul accidentului a fost şi el dus la spital pentru a i se recolta probe biologice şi stabilirea alcoolemiei în sânge.

Preotul va fi cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.

 

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.