Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune, prin metoda accidentul. O tânără a fost reţinută pentru 24 de ore.
La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat o tânără de 23 de ani, din Iași, bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune, prin metoda accidentul.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că aceasta, împreună cu o altă tânără, folosindu-se de nume sau calități oficiale, ar fi contactat-o telefonic pe femeia de 87 de ani, i-ar fi spus că fiul său ar fi provocat un accident rutier și i-ar fi solicitat bani, pentru ca acesta să nu fie reținut, prejudiciul total cauzat fiind în valoare de 24.000 lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, tânăra de 23 ani, bănuită de comiterea infracțiunii prin metoda accidentul a fost reținută de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdusă în Arestul I.P.J.
La data de 13 noiembrie a.c., aceasta urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale.
Cercetările continuă.