Copilăria unei fetițe de doar opt ani din Iași s-a transformat într-un coșmar, după ce părinții ei s-au îmbolnăvit. Andreea este nevoită să aibă grijă atât de mama, cât și de tatăl ei, ambii aflați pe patul de moarte.
Ana Lungu, mama Andreei, a fost diagnosticată cu cancer pulmonar în ultima fază. După ce a fost internată în spital, medicii i-au spus că nu mai are mult de trăit și au trimis-o acasă. De asemenea, tatăl fetiței a fost diagnosticat cu TBC în ultima fază. Deși este bolnav, bărbatul muncește cu ziua prin sat, însă banii abia dacă ajung pentru a plăti medicamentele și lumina, scrie libertatea.ro.
La doar opt ani, Andreea este cea care are grijă și de fratele ei mai mare, Alexandru.
Asociaţia AMA – Zâmbet de Copil a publicat pe Facebook povestea tragică a familiei Lungu din comuna Voineşti, județul Iași.
„Nu ştim cât vor mai rezista părinţii. Tragic e că aceşti doi copii vor rămâne în grija statului”, se arată în postarea de pe Facebook.
Chinuită de greutăți, Andreea a povestit, cu ochii în lacrimi, că de Crăciun ar vrea să primească în dar o baghetă magică cu care să îi fie îndeplinite trei dorințe.
„Îmi doresc să îmi văd părinţii sănătoşi, să am căldură în casă şi să am ce mânca”, a spus fetiţa.
Cei care vor să o ajute pe Andreea, pot lua legătura cu reprezentanții AMA ZÂMBET DE COPIL pentru a face donații.
CEC BANK
CONT LEI: RO18CECEIS0130RON1151240
CONT EURO: RO69CECEB000C1EUR0305939
RO95CECEC001946007327531
SWIFT: CECEROBUXXX
Donați cu specificația „Andreea”