Concertul din Piața Palatului Culturii de Sărbătorile Iașului va ține opt ore și va fi prezentat de Dan Negru

0
195

Primăria va deschide astăzi ofertele pentru organizarea concertului din 15 octombrie, din faţa Palatului Culturii. Valoarea contractului a fost estimată la 550.000 lei, fără TVA.

Conform caietului de sarcini, concertul se va des­făşura în intervalul orar 15.00 – 23.00, iar la final este programat un foc de artificii de 12 minute, cu cel puţin 2.000 de lovituri, scrie ziaruldeiasi.ro.

Din documentaţie putem afla cu exactitate şi artiştii pe care Primăria îi va aduce: Delia, Holograf, Iris, Compact, Nicoleta Nucă, Trupa N&D şi Trupa Rao. Primii cinci artişti vor avea fiecare câte un recital de minimum 45 minute, iar cele două trupe, de 30 minute. Evenimentul va fi prezentat de Dan Negru. Banii estimaţi de municipalitate acoperă onorariile artiştilor, cheltuielile legate de scenotehnică, cheltuiele pentru transport, cazare şi masă, focul de artificii şi diverse taxe.

„În­­tă­rirea controlului asupra produselor de origine animală aflate în bagajele persoanelor, precum şi asupra mijloacelor de transport în vederea prevenirii introducerii frauduloase a unor alimente de origine animală prin care se poate transmite pesta porcină africană“, este o altă măsură anunţată de municipalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.