Un tramvai numit Cultură! (VIDEO)

0
331

Iașul, orașul culturii și al cărților, a sărbătorit sâmbătă, trei ani de la realizarea proiectului cultural „Tramvaiul Literaturii”, din cadrul altui proiect mai vast: „Iașul – orașul tramvaielor pictate.” Astfel, ieșenii au donat 18 metri liniari de cărți (lungimea „Tramvaiului Literaturii”) către bibliotecile din mediul rural.

Și anul acesta Campania de colectare a cărților a adunat sute de ieșeni care și-au manifestat dorința de a dărui cărți din biblioteca personală bibliotecilor din mediul rural, care sunt în criză de carte. În Campania de anul trecut au fost colectate 760 de cărți, iar in total în cei doi ani anteriori, peste 2000 de cărți, care au ajuns la bibliotecile din localitățile Gîrbești, Mircești, Probota, Dobrovăț, Dolhești și Gorban, aflate în județul Iași.

Anul acesta, organizatorii au răspuns cerințelor ieșenilor de a veni în cartiere, nu doar în zona centrală, fapt ce a facilitat și sporit colectarea de carte. În doar o oră și jumătate (oră fixată în timpul staționării tramvaiului în rondul Tătărași Nord de echipa INFO IAȘI) erau colectate mai multe cărți, decât în întreaga Campanie de anul trecut. Cărțile colectate în cea de-a treia ediție a campaniei „Donează un tramvai de cărți!” vor fi repartizate la biblioteca din comunele Țuțora, Voinești și alte localități în care sunt solicitate cărțile fizice.

Traseul „Tramvaiului Literaturii” a fost accesibil tuturor doritorilor de a face o faptă frumoasă și a dona cărți din altruism și dragoste pentru eventualii cititori. Traseul a început în Târgu Cucu, staționând în stație o oră (11.00 – 12.00), apoi a parcurs rondurile Tătărași Nord, Dacia, Copou, încheindu-și periplul în rond Tehnopolis, la ora 16.15. Salonul tramvaiului a fost destul de animat, pe parcursul întregii zile, oamenii aducând cu grijă și frumos împachetate cărți noi sau aproape noi, unii donând chiar colecții întregi. Cele mai multe cărți donate au fost cărți pentru elevi, pentru preșcolari, dar și literatură de ficțiune. Generozitatea cu care aduceau încontinuu cărțile către tramvaiul cu pricina vorbește despre calități înalte și receptivitate pe care le posedă ieșenii.

Acest proiect a fost realizat de Asociația TRAMCLUB IAȘI, în colaborare cu Cartea pe bancă, Compania de TRANSPORT PUBLIC Iași și Traduceri cu talc, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.

 

Un reportaj de Elena Godzin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.