În perioada 17 – 28 septembrie, inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 34 procese verbale de contravenţie. Amenzile acordate au fost în sumă de 68.600 lei.
Cele mai multe amenzi, 25, au fost acordate pentru expunerea mărfurilor în afara spațiilor de vânzare, lipsa autorizaţiilor de funcţionare, nerespectarea obiectului de activitate autorizat și lipsa vizei autorizației. Celelalte amenzi au fost aplicate pentru lipsa contractelor de folosință a domeniului public și pentru parcarea unor autoturisme avariate abandonate pe domeniul public.
În aceeaşi perioadă au fost acordate şi 77 somaţii. Cele mai multe, 28, au fost emise pentru ridicarea unor autovehicule avariate abandonate sau de tonaj mare staționate pe domeniul public. Restul somaţiilor au vizat prezentarea actelor de funcționare ale agenților economici, salubrizarea unor terenuri, îndeplinirea obligațiilor care cad în sarcina proprietarilor de clădiri monumente istorice, respectarea obligației de întreținere a unor imobile și refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua de apă, respectiv de gaz.