În urmă cu aproximativ patru luni, toată țara a fost șocată de moartea bruscă a unui băiețel în vârstă de trei ani din București, care părea să se fi intoxicat cu shaorma. Noi detalii ies la iveală, legiștii au dat un verdict șocant, după ce a ieșit rezultatul analizelor.
Potrivit specialiștilor, băiatul de trei ani nu a murit din cauza unei toxiinfecții alimentare, ci sufocat din cauza unei afecțiuni grave a plămânilor, care nu a fost niciodată diagnosticată, scrie spynews.ro. Micuțul avusese inițial o bronșită, care nu fost tratată, s-a agravat și a devenit cronică. În timp, boala i-a atacat plămânii, care prezentau inclusiv urme de hemoragie, cel mai probabil generată de accesele de tuse ale băiețelului. Insuficiența pulmonară a dus, în cele din urmă, la moartea acestuia.
Raportul medico-legal arată faptul că moartea nu a fost una violentă (în sensul că nu a fost provocată), iar dosarul urmează să fie închis.
În luna mai a acestui an, toată țara a fost șocată, după ce un băiețel în vârstă de numai trei anișori, părea să își fi găsit sfârșitul din cauza unei shaorme. Părinții cumpăraseră mâncarea fast-food de la un local cunoscut din Capitală și îi dăduseră să guste și fiului lor. Ulterior, părinții au reclamat simptome ale unei intoxicații alimentare, motiv pentru care au sunat la 112.