Deputat PSD, trimis în judecată pentru șantaj

0
204

Deputatul PSD Mihai Valentin Popa a fost trimis în judecată de către procurorii DNA după ce i-a cerut unui primar să nu o demită din funcţia de conducere a unui spital pe o cunoştinţă de a sa.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a deputatului, care este și președinte al Organizației Făgăraș a PSD și secretar executiv al Organizației Brașov din cadrul aceluiași partid, pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 fapte) şi șantaj.

Procurorii au stabilit că, în cursul anului 2017, deputatul a luat hotărârea de a-și folosi influența și autoritatea dată de funcțiile politice deținute, pentru menținerea în funcție a protejatei sale, după ce primarul unui municipiu din județul Brașov a anunțat posibilitatea revocării din funcție a acesteia din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei. Decizia de revocare a fost luată ca urmare a unor nereguli constatate de Curtea de Conturi și ca urmare a refuzului acelei persoane de a-și îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului, potrivit procurorilor anticorupţie.

„Concret, inculpatul Popa Mihai Valentin i-a cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar și prin intermediari, să o mențină în funcție pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcția de conducere pe care o deținea la spital i-ar afecta imaginea sa de lider influent care își protejează oamenii apropiați și controlează deciziile autorităților în raza sa“, se arată în comunicatul DNA, citat de Libertatea.

Întrucât primarul nu s-a conformat ordinului primit, deputatul Popa Mihai Valentin a folosit telefonul unui coleg de partid şi i-a transmis amenințări managerului spitalului, ordonându-i să revină asupra deciziei de a o înlocui pe a protejata sa din funcția pe care o deține la spitalul respectiv.

Anchetatorii mai spun că inculpatul l-a mai amenințat că, în caz contrar, îl va demite şi pe el din funcţia de primar, iar toate proiectele acestuia vor fi blocate în Consiliul Local pe care, în calitate de lider al organizației locale de partid, îl controlează.

Mai mult, procurorii DNA notează în rechizitoriu că, în luna septembrie, la cererea primarului unei comune, coleg de partid cu Popa Mihai Valentin, acesta din urmă și-a folosit influența și autoritatea asupra unei persoane din conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, astfel încât reprezentanții școlii din acea comună să fie scutiți de sancțiuni, deși nu luaseră măsurile impuse de inspectorii DSP.

Un control efectuat anterior la acea școală constatase nereguli grave, respectiv lipsa autorizației de securitate la incendiu, spațiu necorespunzător pentru programul ”laptele și cornul”, spațiu necorespunzător de desfășurare a cursurilor pentru grupa mică de grădiniță, iar pentru remedierea neregulilor constatate se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obținerea unei noi autorizații sanitare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.