Tragedie uriaşă pe o şosea din insula indoneziană Java. Cel puţin 21 de oameni au murit după ce un autocar a căzut într-o prăpastie.
Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite după ce autocarul în care călătoreau a căzut într-o râpă în insula Java, a anunţat sâmbătă poliţia indoneziană, potrivit AFP.
Autocarul, care transporta 37 de turişti locali, se afla în regiunea Sukabumi, din vestul insulei Java, şi nu a reuşit să reducă viteza pe o şosea în coborâre, înainte de a cădea într-o râpă adâncă de zece metri, şoferul pierzând controlul autovehiculului.
″Credem că accidentul a fost cauzat de o problemă a sistemului de frânare″, a declarat Galih Bayu Raditya, reprezentant al poliţiei locale. El a precizat că certificatul de autorizare a circulaţiei autocarului respectiv expirase din anul 2016.