Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi, organizează cu ocazia începerii anului şcolar o acţiune cultural-caritabilă pentru copiii familiilor defavorizate din clasele 0-VIII, familii cu domiciliul în Municipiul Iaşi.
Astfel, pe 9 septembrie 2018, la ora 11.00, în Parcul Expoziţiei, 550 de copii provenind din familii defavorizate vor primi ajutoare de urgenţă în natură.
Mai exact, fiecare copil va primi un rucsac cu rechizite şcolare precum stilou plus rezerve, set de pensule, bloc desen, caiete de Geografie, Biologie, Matematică, 5 caiete tip Dictando, acuarele 12 culori plus pensulă ECO, penar, rezerve cerneală.
Pe lângă rucsacul cu rechizite, fiecare copil va primi şi dulciuri, constând în biscuiţi cu cremă, napolitane, prăjituri, croissante, ciocolată, bomboane, suc.
Valoarea totală a unui rucsac este de aproximativ 122 de lei.
Acţiunea are drept scop diminuarea fenomenului de abandon şcolar.