Un bărbat de 35 de ani, din Deleni şi-a pierdut viaţa în dimineaţa zilei de 3 august 2018 după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Paşcani-Tg. Neamţ. Tragedia s-a produs în jurul orei 7.00, în localitatea Cristeşti. Cel care a alertat autorităţile a fost chiat mecanicul de pe locomotivă.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi – Substaţia Paşcani, scrie jri.ro.
„Serviciul de Ambulanţă Iaşi – substaţia Paşcani printr-un apel la 112 la ora 7.24 a fost solicitat să intervină în localitatea Cristeşti unde a fost găsit un bărbat inconştient. A fost dirijat de urgenţă un echipaj medical cu medic. Ajunşi la locul indicat au găsit un bărbat în vârstă de 35 de ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral acut cu exteriorizare materie cerebrală. Nu s-au impus manevre de resuscitare deoarece prezenta leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul. S-a anunţat poliţia pentru cercetări şi pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment”, a menţionat asistentul principal Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi.
Victima era îmbrăcată cu un sacou şi lenjerie intimă. Anchetatorii cred că este vorba despre o persoană cu probleme psihice. Cazul a fost preluat de Poliţia Transporturi Feroviare Neamţ.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către colegii mei a rezultat faptul că un bărbat de 35 de ani s-ar fi aruncat în faţa unui tren care circula pe ruta Paşcani-Tg. Neamţ. Bărbatul era îmbrăcat dor în sacou şi lenjerie intimă în partea de jos. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Trupul victimei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a declarat agent şef adjunct Robert Costan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.