Accident teribil, în această dimineață, în localitatea Vadu Moldovei aflată la câțiva kilometri de limita cu județul Iași.
Șoferul unui autoturism Opel Corsa cu numere de Iași a adormit la volan și s-a răsturnat în afara carosabilului. Într-un viraj șoferul a pierdut controlul mașinii și s-a izbit într-un cap de pod. Automobilul și-a continuat „drumul” și a lovit apoi al doilea cap de pod. În urma impactului cu cele două structuri din beton, mașina s-a făcut praf. Bărbatul a fost accidentat grav.
Martorii au apelat imediat 112, la fața locului sosind o ambulanță care a preluat imediat victima. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Șoferul a fost preluat, în stare gravă, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Suceava.
Victima era singură în mașină în momentul producerii accidentului. În urma impactului autoturismul a suferit avarii serioase.


