Jucătorii Politehnicii Iași au revenit ieri la antrenamente, după cele două zile de pauză primite la revenirea din Turcia. Antrenorul Flavius Stoican a avut la dispoziție trei noi jucători, toți străini, alți doi fiind la ora antrenamentului la negocieri cu oficialii ieșeni.
Dylan Armando Flores și Sanoh Moussa s-au antrenat normal, iar Martin Mimoun a făcut alergări ușoare, sub atenta observație a preparatorului fizic Denis Zmeu, scrie sportmoldova.ro.
Mimoun a semnat ieri un contract valabil 2 ani cu echipa din Copou. Originar din Franța, Mimoun este mijlocaș central dar poate juca și în banda dreaptă. Sezonul precedent a jucat în 10 partide pentru FC Paris, în liga secundă franceză și în Cupa Ligii. În 546 de minute, a reușit un gol.
Astăzi era așteptat la negocieri și Paul Pârvulescu, ultima dată la Gaz Metan Mediaș. De la această oră, în negocieri pentru semnarea unui contract se află și fundașul Cedric Mongongu. Fotbalistul de 1,89 m a jucat în liga franceză la Monaco, Evian şi Montpellier şi la clubul din Turcia, Eskişehirspor. Are 40 de selecţii la naţionala RD Congo, pentru care a înscris două goluri, mai scrie sportmoldova.ro.
Oficialii ieșeni așteaptă în zilele următoare încă doi atacanți la negocieri, dorind ca până la partida cu CSU Craiova, programată luni, lotul pregătit de Flavius Stoican să fie conturat în proporție de 100%.