Doi elevi din Iași, calificați la olimpiadele internaţionale de Astronomie și de Științe ale Pământului

0
184

Doi elevi din Iași, ambii de la Colegiul Național, vor reprezenta România la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică care va avea loc în China, și la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului care va avea loc în Thailanda.

 

Elevul Andrei Sandu, din clasa a XII-a, de la Colegiul Național, profesor îndrumător Andu Emilian Ouatu, va participa  la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică ce se va desfășura în noiembrie în China, ca membru în echipa a doua a României. În acest an România participă la prestigioasa competiție cu două echipe.

Olimpiada are loc între 3 şi 11 noiembrie 2018 și se va desfăşura în Beijing. Participă la competiţie 10 elevi români, împărţiţi în 2 echipe (câte 5 elevi în fiecare echipă).

Întrucât înscrierile pentru olimpiadă au început de curând, nu se cunoaşte exact numărul total de elevi şi de țări participante, dar este posibil să fie implicate aproximativ 42 de ţări, ajungându-se astfel la peste 250 de elevi concurenţi.

Foto: Andrei SANDU

Andrei a reușit calificarea după ce a obținut o medalie de aur şi o menţiune oferită de MEN la etapa naţională a Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizica, organizată în acest an între 2 şi 5 februarie. Lotul selectat s-a pregătit în intervalul 6-9 februarie, elevii participanţi susţinând 4 baraje: 3 teoretice şi unul practic. Rezultatele la probele de baraj au decis calificarea în cea de-a 2-a echipa a României pentru Olimpiadă Internaţională de Astronomie şi Astrofizică.

Succesul acestui elev talentat vine în continuarea unor rezultate excepționale: anul trecut a obținut medalia de aur la Olimpiada Internaționala de Științe ale Pământului, iar anul acesta s-a calificat și la Olimpiada Internațională de Geografie, care se va desfășura în intervalul 31 iulie – 6 august.

„Participarea la aceasta olimpiadă internațională mă fă ce să mă simt atât onorat, deoarece pot să-mi reprezint nu numai țara, ci și județul și școala, cât și fericit, deoarece pot lucra pentru o disciplină care este printre favoritele mele, și care este și o știință foarte importantă pentru viitorul nostru, al societății umane. Această olimpiadă se remarcă prin faptul că îmbină doua ştiinţe, anume Fizică și Astronomia, ambele domenii fiind de interes pentru mine”, mărturisește Andrei.

Zilele acestea, un alt elev din Iași a reușit calificarea în lotul țării noastre la Olimpiada Internațională Științele Pământului: Andrei Mircea Lupuleasa din clasa a X-a, de la Colegiul Național Iași.

Conceptul acestei competiții a prins contur la inițiativa Societății Științelor Pământului Coreene, în anul 2003. Prima ediție a olimpiadei (IESO) a avut loc în 2007, în Daegu, Coreea de Sud. Această competiție anuală testează aptitudinile elevilor de liceu din întreaga lume la discipline precum geologie, meteorologie, astronomie, astrofizică, hidrologie și oceanografie și presupune punerea în legătură a cunoștințelor specifice mai multor domenii de activitate într-o manieră integratoare. Ediția de anul acesta, cea de-a XII-a, va avea loc în perioada 8-17 august 2018, în Kanchanaburi, Thailanda, cu participarea a 31 de state, printre care și România, ce se poate  mândri deja cu o frumoasă tradiție și rezultate deosebite la edițiile anterioare.

​Ca urmare a desfășurării fazei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare Științele Pământului, în perioada 18-22 aprilie 2018, la Bistrița, au fost selectați 10 elevi în vederea participării la pregătirea lotului lărgit, în intervalul 25 iunie- 6 iulie, sub coordonarea Ministerului Educației Naționale și cu sprijinul Universității București. Sesiunea intensă de pregătire a culminat cu susținerea a două probe de baraj, practică și teoretică, de către cei 10 participanți și selectarea lotului restrâns, ce va lua parte la Olimpiada Internațională Științele Pământului.

​Lotul  restrâns este alcătuit din patru elevi, unul dintre aceștia fiind Andrei Mircea Lupuleasa, din clasa a X-a, de la Colegiul Național Iași, îndrumat de profesorii  Mihaela Cornelia Fiscutean și Dorin Fiscutean la geografie, Mărioara Lăcătușu la chimie, Andu Emilian Ouatu la fizică,  Adriana Preotu la disciplină biologie, precum și de către profesori ai Facultății de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.