Expediția Diagonal – trei tineri curajoși au străbătut România pe o distanță de 1.000 de km pentru a promova cercetășia

0
321

Începând de pe 15 iunie 2018, trei cercetași exploratori (liceeni), aventurieri și curajoși, dornici de a promova cercetășia, de a o ridica la un alt nivel și de a se provoca pe ei înșiși au pornit pe un drum lung și plin de peripeții al cărui scop este traversarea țării pe diagonală, din Mangalia până în Negrești-Oaș, Satu Mare, traseul însumând 1000 km.

 

Adi Grigorescu, cercetaș în Mangalia, Silviu Timofte și Iustinian Potoroacă, cercetași ieșeni, din Centrul Local Sfântul Dumitru, Valea Lupului, sunt cei care formează echipa care traversează țara pe jos, acțiune estimată de aceștia să dureze exact o lună. Fără să își fi dorit ca expediția lor să devină foarte cunoscută, însă, prin faptul că acțiunea lor pare ieșită din comun, mai ales datorită vârstei lor, aceștia au devenit curând cunoscuți, faimoși chiar, primind aprecierea tuturor celor care i-au întâlnit în drumul lor.

De la cercetași asemenea lor până la oameni oarecare, inițiativa celor trei tineri a stârnit nu doar aprecierea, ci și ajutorul celor care i-au întâlnit de-a lungul călătoriei lor, ajutor manifestat prin încurajări, oferirea unei mese calde și a unui adăpost peste noapte (întrucât ei sunt obișnuiți să doarmă în adăposturi construite de ei înșiși în aer liber). Astfel, expediția lor a căpătat treptat contur și, mai ales, scopul așteptat – promovarea cercetășiei în comunitățile în care le-a fost dat să ajungă, printr-o practică specific cercetășească – drumeția plină de provocări și aventură.

Plecând din Mangalia, cei trei exploratori au străbătut la pas orașe precum Slobozia, Buzău, Brașov, Sighișoara, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, urmând să ajungă în Bistrița, iar într-un final, în Satu Mare. Bineînțeles, o asemenea expediție  nu este ușoară pentru trei adolescenți, în ciuda curajului și a ambiției acestora, astfel că afirmațiile lor din drumul spre Buzău de luna trecută sunt relevante- „dacă nu ar fi bășicile (trec acuși) totul ar fi lejer, dar durerea oricum începe să devină doar un gând” – Iustinian, „singura incomoditate este durerea de la glezna dreaptă, care după relaxarea de ieri, din Buzău, începe să dispară. Încet, încep să descopăr fericirea în esență pură: să nu ai nicio grijă, să te trezești de plăcere la ora 5:00 și după 6 ore de somn să fii mai odihnit ca niciodată, să te bucuri de timpul petrecut în hamac sub cerul liber și să aștepți ziua de mâine pentru a merge înainte. ” – Adi, „pentru mine cel mai greu este să trec peste durerea provocată de bășici. Pe ambele tălpi am câteva răni serioase pe care calc la fiecare pas. Zilele trecute m-am confruntat și cu o durere de genunchi, dar acum mă simt mai bine pentru că mi-am pus o pereche de genunchiere care mă ajută mult. Uneori sunt cu moralul la pământ dar când ascult melodia preferată, când vorbesc cu cei de acasă sau când îmi aduc aminte de scopul expediției, pur și simplu capăt o mare doză de energie care mă impulsionează să merg și 10 mii de km ! Viata pe Diagonal este genială, să stai seara în hamac și să vorbești cu oamenii este senzația pe care o căutam. Ne motivează mult prezența noilor oameni pe traseu și vă așteptăm și pe voi ” – Silviu. Și totuși, ceea ce i-a determinat întotdeauna să continue cu și mai mult entuziasm cercetășesc au fost întâlnirile cu diverși oameni care i-au încurajat, cu numeroșii cercetași care i-au însoțit pe anumite distanțe pe traseu și, mai ales, cu oameni valoroși care au trăit experiențe similare și care le-au împărtășit din poveștile lor, oferindu-le sfaturi prețioase.

Astfel, Adi, Iustinian și Silviu demonstrează nu doar comunității scout românești, ci și țării întregi că cercetășia este într-adevăr educație pentru viață, că România merită să fie descoperită, mai ales la pas, și că pentru a „crea acea lume mai bună”, avem nevoie de tineri originali, plini de inițiative, cu un spirit liber și dornic de a-și asuma riscuri, dar și de oameni care să îi susțină. Deviza „Gata oricând !” nu este, deci, întâmplatoare!

Periplul lor poate fi urmărit pe pagina specială de pe facebook a expediției Diagonal https://www.facebook.com/expeditiadiagonal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.