Imaginile dezastrului în Neamţ. Este momentul în care viitura înaltă de un metru şi jumătate a lovit satul Stejaru din comuna Farcaşa. În două minute, localitatea a fost aproape rasă de pe fața pământului. Oamenii s-au refugiat din calea apelor, s-au întors şi constată că acum începe greul.
Sute de oameni din Farcaşa, una dintre cele mai lovite localităţi de ploile din Neamţ, şi-au văzut gospodăriile distruse de viitura de acum două zile.
Mulţi au fost la un pas să îşi piardă chiar viaţa. „Acolo în vale, la casa aceea m-a prins! Am crezut că mor pe gard! Pe o scară m-au salvat şi m-au urcat sus în casă, în pod”, a povestit, printre lacrimi, o bătrână.
Autorităţile le-au împărţit oamenilor apă şi mâncare. Acum începe acum munca pentru reconstruirea localităţii.
În judeţul Neamţ, din cele 46 localităţi afectate de inundaţii, 430 de oameni au fost evacuaţi, iar peste 100 de case au fost distruse de ape. Un om a murit, iar multe drumuri comunale şi judeţene au fost rupte de puhoaiele revărsate. Efectele vor fi pe termen lung – peste 4.000 de hectare de culturi au fost inundate.
Sursa: Digi24