Tânăra accidentată grav pe Independenței are nevoie urgentă de sânge

0
183

Tânăra studentă din Iași accidentată grav pe bulevardul Independenţei are în continuare nevoie de sânge. Ea este internată în stare critică la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Tânăra de numai 22 de ani este intubată şi ventilată mecanic în secția ATI.

 

Cerasela Tatarciuc este studentă la Facultatea de Farmacie și a fost implicată, luni, într-un accident rutier pe bulevardul  Independenței. În urma coliziunii dintre două autoturisme, una dintre mașini a părăsit carosabilul şi a pătruns pe trotuar, rănind-o grav pe fată.

Tânăra a fost prinsă între autoturism şi o clădire a spitalului, suferind mai multe fracturi şi o traumă abdominală. În urma incidentului, Cerasela a pierdut mult sânge, cadrele medicale și prietenii făcând apel pe rețelele de socializare pentru donarea de sânge. Grupa sanguină a fetei este AB4 pozitiv, însă medicii i-au îndemnat pe ieşeni să doneze sânge indiferent de grupă.

Peste 100 de ieșeni au sărit ieri, în ajutorul tinerei, prezentându-se la Centrul de Transfuzii Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.