Directoarea unei şcoli din Buzău a secerat cu maşina opt persoane, printre care o gravidă și un copil, în secunda neagră în care a încurcat frâna cu acceleraţia.
Victimele erau pe trotuarul din faţa şcolii și îşi aşteptau copiii să iasă de la ore. Mai multe ambulanţe le-au transportat în mare grabă la spital.
Părinţii şi bunicii îşi aşteptau copiii pe trotuarul de lângă şcoală. Mai erau câteva minute până la sfârşitul cursurilor, când maşina condusă de directoare i-a lovit, apoi s-a oprit în poarta şcolii.
Cei șapte adulţi şi un copil de 12 ani au fost duşi la spitalul din Buzău cu răni grave. Tot acolo a ajuns şi directoarea care a provocat accidentul. Femeii i s-a făcut rău când a realizat ce a făcut. Ar fi vrut să parcheze în faţa şcolii şi a încurcat pedalele maşinii.
Martor: „Doamna directoare n-a mai avut control asupra maşinii şi a intrat într-un grup de oameni.”
Pentru că numărul victimelor era mare, autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie.
Marian Burlan, Serviciul de Ambulanță Buzău: „Multe victime pe jos şi pe trotuar şi în curtea şcolii. Am luat o gravidă în opt luni. Se afla în curtea şcolii pe un scaun, fiind prinsă sub maşină a scos-o altcineva până am ajuns noi.”
George Crețu, ISU Buzău: „Au fost concentrate o autospecială de transport victime multiple, o maşină SMURD şi de asemenea patru ambulante de la SA. A rezultat vătămarea a șase persoane. Pe lângă cele șase persoane, au mai fost trei cazuri de atac de panică.”
Directoarea care a provocat accidentul este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă.
Silvia Dinu, Poliția Rutieră Buzău: „Evenimentul s-a produs datorită greşitei acţionări a comenzii autoturismului în sensul că a fost apăsată pedala de acceleraţie în locul pedalei de frână, autoturismul fiind prevăzut cu cutie automată.”
Poliţiştii au testat-o pe directoare ca să vadă dacă a consumat alcool iar rezultatul a ieşit negativ.
(Sursa: Știrile Pro TV)