Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, alături de Primăria Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor – Filiala Iași, marchează luni, 31 august 2026, „Ziua Limbii Române”

0
8
Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, alături de Primăria Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor – Filiala Iași, marchează luni, 31 august 2026, „Ziua Limbii Române” printr-o serie de manifestări culturale dedicate valorii limbii române ca parte esențială a patrimoniului național.
Programul începe la ora 10:00, în Parcul Copou, cu depunerea de jerbe la bustul poetului Mihai Eminescu.
Urmează simpozionul și conferința „Limba română – comoara identității noastre. Magia cuvintelor românești”, susținute de scriitorii Nicolae Busuioc și Cassian Maria Spiridon, care vor vorbi despre identitatea culturală și bogăția limbii materne.
Iubitorii de literatură sunt invitați și la lansări de carte organizate în colaborare cu Editura Știința din Chișinău, subliniind legătura culturală dintre cele două maluri ale Prutului.
Manifestarea include și un recital de poezie, susținut de Simion Bogdănescu, Gabriela Chiran, Aurora Ciucă, Adi Cristi, Cătălina Frâncu, Emilian Marcu, Nicolae Panaite, Valeriu Stancu, Cassian Maria Spiridon și Aurel Ștefanachi.
Atmosfera va fi completată de un moment muzical oferit de cantautorul Adi Bezna, iar evenimentul va fi moderat de Adi Cristi.
Intrarea este liberă, iar organizatorii invită publicul ieșean să participe la această sărbătoare a culturii și spiritului românesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.