Mihaela Buzărnescu a reușit eliminarea ucrainencei Elina Svitolina în două seturi și s-a calificat în optimile competiției. Este cea mai mare surpriză pe care o produce Mihaela Buzărnescu în cariera sa, relansată la 30 de ani.
Mihaela Buzărnescu, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 31, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, după ce a eliminat-o, vineri, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, una dintre favoritele la câştigarea trofeului, cu scorul de 6-3, 7-5.
Înaintea acestei partide, Svitolina era principala favorită la câștigarea trofeului la casele de pariuri, devansând-o pe nr. 1 mondial, Simona Halep.
Astfel, după ce și Jelena Ostapenko a fost eliminată surprinzător în primul tur al competiției, Simona Halep își vede încă o adversară redutabilă eliminată de la Roland Garros.
Simona Halep fusese învinsă de Svitolina anul acesta în finala de la Roma cu scorul de 6-0, 6-4. Svitolina se impusese în faţa româncei şi în finala de la ediţia trecută, cu 4-6, 7-5, 6-1.
Halep a jucat două finale la Roland Garros, în 2014 şi 2017. În prima a fost învinsă de Maria Sharapova 4-6, 7-6, 4-6, pentru ca anul trecut să cedeze incredibil în fața lui Ostapenko.
Sursa: Digi24