Într-o nobilă tradiție ieșeană, elevul din Județul Iași care a reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională și cei trei absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiați miercuri, 15 iulie 2026, de la ora 12.00, în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu.
Absolvenții cu media 10 vor primi premii în bani, respectiv câte 2.000 de lei atât pentru Evaluarea Națională, cât pentru Bacalaureat, alături de cărți, diplome și coronițele pe care le merită. De asemenea, vor fi recompensați, simbolic, și profesorii disciplinelor de examen și directorii unităților școlare.
La Evaluarea Națională un elev din Municipiul Iași – de la Colegiul „Costache Negruzzi” – a obținut una dintre cele șapte medii perfecte înregistrate la nivel național. Și la Bacalaureat Județul Iași are rezultate bune, cu trei medii de 10 din cele 68 obținute la nivel național. Din cei trei „zeciști”, unul este de la Colegiul Național din Iași, unul de la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani și unul de la Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei.
Lista elevilor care au obținut media generală 10 la examenele naționale:
EVALUAREA NAȚIONALĂ
• Cezara Ștefăniu
Colegiul „Costache Negruzzi”
Director: Camelia Gavrilă
Limba și literatura română: Adriana Bozdoro
Matematică: Ioana Cătălina Anton
BACALAUREAT
• Daria – Maria Sfecliș
Colegiul Național
Director: Elena Calistru
Limba și literatura română: Antonina Bliorț
Matematică: Narcisa Căpităneanu
Fizică: Jean – Marius Rotaru
• Bianca – Andreia Balan
Colegiul „Mihail Sadoveanu” Pașcani
Director: Radu Ardeleanu
Limba și literatura română: Daniela – Carmen Mertic
Matematică: Adriana Anton
Chimie: Otilia Pintilie
• Naomi Pascal
Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei
Director: Brîndușa – Viorica Ciobanu
Limba și literatura română: Mihaela Irimie
Matematică: Cristina Vaman
Fizică: Viorel Dobrinescu


