Pe 29 august 2026 va avea loc cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, evenimentul care, o dată pe an, aduce în prim-plan muzeele și colecțiile din comunitățile rurale ale României. Organizatorii deschid înscrierile pentru ediția din acest an și invită muzeele, colecțiile private, casele memoriale și inițiativele independente dedicate patrimoniului să devină parte din cea mai amplă platformă națională de promovare a patrimoniului cultural rural.
Inițiat și organizat de Asociația Da’ De Ce, proiectul a reunit în primele trei ediții sute de muzee și obiective culturale din mediul rural din România și Republica Moldova. Ajunsă la cea de-a patra ediție, Noaptea Muzeelor la Sate depășește statutul unui eveniment anual și se dezvoltă ca o infrastructură culturală construită consecvent pentru a oferi vizibilitate, conectare și sprijin proiectelor dedicate patrimoniului cultural rural.
În cele trei ediții organizate până acum, Noaptea Muzeelor la Sate a demonstrat că patrimoniul rural poate atrage un public numeros și poate genera interes pentru locuri și povești mai puțin cunoscute. În 2025, peste 140 de obiective culturale din România și Republica Moldova au fost deschise publicului cu intrare liberă, transformând evenimentul într-un reper anual al patrimoniului din lumea satului românesc.
Ediția din 2026 marchează o nouă etapă de dezvoltare. Rețeaua Noaptea Muzeelor la Sate se extinde la șase ecosisteme muzeale rurale prin includerea unui nou teritoriu, Coronini (Caraș-Severin), iar pentru prima dată proiectul dezvoltă un program internațional de rezidențe artistice. Prin aceste inițiative, organizatorii propun o nouă perspectivă asupra satului românesc: nu doar ca spațiu al conservării tradițiilor, ci și ca loc al creației contemporane și al inovării culturale.
Campania de înscriere pentru proiectele culturale care doresc să participe în acest an la Noaptea Muzeelor la Sate este deja deschisă, iar termenul-limită pentru înscrieri este 10 august 2026. Sunt invitate să participe muzee, colecții muzeale, case memoriale, monumente istorice, ateliere de meșteșugari, colecții private și alte inițiative culturale care contribuie la păstrarea și valorificarea patrimoniului rural.
Pentru înscriere, participanții sunt invitați să solicite fișa de participare la adresa noaptea_muzeelor@yahoo.com. După completare, aceasta va fi retransmisă, în format .doc/.docx, împreună cu 1-3 fotografii în format .jpeg (300 dpi), prin răspuns la același e-mail. Muzeele care administrează mai multe obiective rurale trebuie să completeze o fișă distinctă pentru fiecare dintre acestea.
Ca în fiecare an, participarea este gratuită, iar organizatorii oferă promovare națională și internațională, sprijin în comunicare și includerea în platforma oficială a evenimentului.
Mai multe informații și actualizări sunt disponibile pe site-ul oficial: www.noapteamuzeelor-la-sate.ro
Noaptea Muzeelor la Sate este un proiect inițiat și organizat de Asociația Da’ De Ce.


