UAIC a reunit participanți din 14 țări la cea de-a IX-a ediție a Săptămânii Internaționale de Formare Erasmus+

0
7

În perioada 22–26 iunie 2026, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat cea de-a IX-a ediție a Săptămânii Internaționale de Formare Erasmus+ (Erasmus+ International Staff Training Week). Tema ediției din acest an s-a concentrat pe promovarea incluziunii şi a cooperării academice, încurajând participarea activă a studenților, dialogul intercultural și protejarea unor valori comune.

La eveniment au participat personal didactic, didactic-auxiliar şi de cercetare din 14 țări, dintre care șase state membre ale Uniunii Europene (Austria, Finlanda, Franţa, Grecia, Portugalia şi Spania) și opt state non-UE (Albania, Benin, Bosnia și Herțegovina, China, Israel, Kazakhstan, Muntenegru şi Turcia).

Pe parcursul celor cinci zile, participanții au luat parte la un program complex de activități, care a inclus prezentări ale universităților reprezentate, workshop-uri tematice, întâlniri de lucru în cadrul facultăților și serviciilor administrative ale UAIC, un tur ghidat al municipiului Iași, precum și un târg internațional dedicat schimbului de bune practici și dezvoltării de noi colaborări.

Programul a fost completat de o aplicație de teren, în cadrul căreia invitații au vizitat următoarele obiective turistice: Mănăstirea Probota, Cetatea Neamțului și Muzeul de Artă Populară „Nicolae Popa” din Târpești, județul Neamț.

Un moment special al ediției din acest an a fost participarea invitaților la o conferință dedicată turismului, alături de aproximativ 40 de jurnaliști specializați în acest domeniu, dintre care jumătate reprezentau mai multe țări europene și din Africa de Nord. Evenimentul s-a desfășurat într-un context deosebit pentru municipiul Iași, care a primit, în data de 20 iunie 2026, din partea Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET), prestigiosul trofeu „Mărul de Aur” (Golden Apple/Pomme d’Or).

Distincția, considerată echivalentul premiului Oscar din cinematografie în domeniul turismului, este acordată orașelor, organizațiilor sau personalităților care s-au remarcat prin contribuții semnificative la promovarea și dezvoltarea turismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.