UAIC, lider național în competiția FDI 2026, cu cea mai mare finanțare obținută

0
9

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat o finanțare totală de 2.695.000 de lei, cea mai mare sumă aprobată unei instituții în cadrul competiției de proiecte finanțate din Fondul de Dezvoltare Instituțională destinat universităților de stat – FDI 2026, organizată de Ministerul Educației și Cercetării prin Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS).

Cele opt proiecte depuse de UAIC, corespunzătoare tuturor domeniilor strategice ale competiției, au fost declarate câștigătoare, confirmând capacitatea universității de a atrage finanțări competitive și de a implementa proiecte care contribuie la dezvoltarea instituțională.

De asemenea, un rezultat deosebit a fost obținut de proiectul Program integrat de sprijin psiho-educațional, orientare și mentorat academic pentru creșterea accesului echitabil și prevenirea abandonului universitar, care a înregistrat cel mai mare punctaj acordat în cadrul Domeniului 1: creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior.

Proiectele UAIC aprobate pentru finanțare în cadrul FDI 2026 sunt:

  • Program integrat de sprijin psiho-educaţional, orientare şi mentorat academic pentru creşterea accesului echitabil şi prevenirea abandonului universitar – SUPORT+ (Domeniul 1). Manager de proiect: Lect. univ. dr. Rareș PUNI, Facultatea de Educație Fizică și Sport;
  • Internaționalizare inteligentă – sistem integrat de recrutare, mobilitate și experiență academică internațională în UAIC – INTEL- UAIC (Domeniul 2). Manager de proiect: Conf. univ. dr. Oana COGEANU, Facultatea de Litere;
  • Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași reper în educație și cultură pentru natură – BotanicaUAIC (Domeniul 3). Manager de proiect: Prof. univ. dr. Cătălin TĂNASE, Facultatea de Biologie;
  • Antreprenoriat, Comunitate, Training, Inițiativă și Viziune prin SAS UAIC – ACTIV UAIC (Domeniul 4). Manager de proiect: Conf. univ. dr. Cezar HONCERIU, Facultatea de Educație Fizică și Sport;
  • Acțiuni integrate de prevenire și combatere a discriminării bazate pe gen, hărțuirii și abuzului
    în spațiul academic al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – UNISAFE (Domeniul 5). Manager de proiect: Conf. univ. dr. Irina BILAN, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
  • Susținerea și încurajarea activităților de cercetare, inovare și excelență științifică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – RISE-UAIC (Domeniul 6). Manager de proiect: Conf. univ. dr. Ștefan CIOBÂCĂ, Facultatea de Informatică;
  • Analiză decizională pentru alinierea programelor de studiu la cerințele pieței muncii – ADAPT (Domeniul 7). Manager de proiect: univ. dr. Alin DÎRȚU, Facultatea de Chimie;
  • Integrare prin acces, participare și comunitate academică pentru studenții cu dizabilități –
    INTEGRA-UAIC (Domeniul 8). Manager de proiect: univ. dr. Emanuela ILIE, Facultatea de Litere.

Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) are ca scop susținerea proiectelor de dezvoltare instituțională de la nivelul universităților de stat din România, finanțate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, în vederea creșterii capacității instituționale și îmbunătățirii calității sistemului național de învățământ superior. În acest sens, FDI urmărește finanțarea proiectelor de dezvoltare realizate de universități care se încadrează în 8 domenii strategice:

  • Domeniul 1: creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior;
  • Domeniul 2: creșterea gradului de internaționalizare a învățământului superior din România;
  • Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităților, folosite pentru instruirea studenților;
  • Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;
  • Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
  • Domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare din instituțiile de învățământ superior.
  • Domeniul 7: corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră);
  • Domeniul 8: susținerea participării și accesului studenților cu dizabilități la procesul educațional.

Mai multe informații despre rezultatele competiției FDI 2026 sunt publicate pe site-ul CNFIS: https://www.cnfis.ro/wp-content/uploads/2026/06/FDI2026-rezultate-finale.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.