UAIC a lansat o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul studenților printr-o dezbatere interdisciplinară

0
21

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat miercuri, 3 iunie 2026, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, o dezbatere interdisciplinară dedicată prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor. Evenimentul a marcat lansarea oficială a unei ample campanii de informare, conștientizare și sprijin adresate studenților, inițiată de UAIC, în parteneriat cu Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA – International Police Association), alături de alte instituții implicate în prevenirea consumului de droguri. La dezbatere s-a alăturat, ca partener, și Zona Metropolitană Iași.

La deschiderea evenimentului, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, a subliniat importanța implicării active a mediului universitar în combaterea unui fenomen care afectează tot mai mulți tineri.

„Le mulțumesc partenerilor care au făcut ca acest demers să devină realitate. Evenimentul de astăzi este un moment de lansare, o declarație de intenție și de angajament. Urmează activități concrete, adaptate nevoilor studenților, iar noi ne propunem să transformăm astfel de inițiative într-o obișnuință în cadrul universității”, a declarat rectorul UAIC.

Dezbaterea a reunit specialiști cu experiență din domeniile juridic, medical și psihologic: Comisarul Cătălin Parfenie, Șeful Serviciului Antidrog Iași, Vasile Airinei, Procuror Șef DIICOT Iași, Cristina Nedelcu, Psiholog Clinician Principal și Psihoterapeut CBT, Nicoleta Bobuțanu, Medic Primar Psihiatru atestat în Medicina Adicției, și Robert Magopeț, Medic Primar Cardiolog.

Invitații au abordat teme de interes major pentru tineri, precum fenomenul consumului de droguri, efectele reale ale substanțelor psihoactive asupra sănătății fizice și psihice, consecințele juridice ale consumului și deținerii de droguri, factorii care favorizează apariția dependenței și modalitățile prin care aceasta poate fi prevenită. Totodată, specialiștii au demontat o serie de mituri frecvent întâlnite în rândul tinerilor și au prezentat informații bazate pe dovezi științifice și pe experiența profesională acumulată în lucrul cu persoanele afectate de consumul de substanțe.

La finalul dezbaterii, studenții și ceilalți participanți au avut ocazia să adreseze întrebări invitaților în cadrul unei sesiuni deschise de întrebări și răspunsuri. Dialogul direct cu specialiștii a oferit clarificări privind riscurile asociate consumului de droguri, mecanismele dependenței și resursele disponibile pentru sprijin și intervenție.

Evenimentul a reprezentat primul pas al campaniei de prevenire a consumului de droguri lansate de UAIC, inițiativă care vine în contextul creșterii îngrijorătoare a fenomenului la nivel național. Potrivit Raportului Național privind Situația Drogurilor 2024, elaborat de Agenția Națională Antidrog, peste 12% dintre români au încercat cel puțin o dată un drog ilicit, iar tinerii continuă să reprezinte una dintre categoriile cele mai vulnerabile.

Prin această campanie, UAIC își propune să creeze un cadru sigur și deschis în care studenții să poată accesa informații corecte, să beneficieze de sprijin specializat și să înțeleagă consecințele reale ale consumului de droguri. În perioada următoare, vor fi organizate sesiuni informative privind consumul și traficul de droguri, prezentări despre efectele substanțelor psihoactive asupra sănătății, activități de consiliere psihologică individuală și de grup, precum și întâlniri cu specialiști implicați în prevenirea și combaterea acestui fenomen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.