Municipiul Iași inițiază proiectul „Iași Digital Twin (Digital‑IS)” – primul „geamăn” digital urban din Regiunea Nord‑Est

0
20

Primăria Municipiului Iași face demersuri pentru dezvoltarea unui proiect intitulat „Iași Digital Twin (Digital‑IS)”, o platformă digitală care va crea o replică virtuală a orașului și poate fi monitorizată în timp real. Proiectul a fost înscris și este propus spre finanțare prin Digital Innovation Zone – eDIH, serviciile fiind acoperite integral din fonduri europene.

Un Digital Twin permite monitorizarea traficului, a mediului și a utilităților, precum și simularea unor scenarii de dezvoltare urbană. Potrivit proiectului, această tehnologie „transformă orașul într-un organism inteligent, capabil să se adapteze nevoilor locuitorilor săi”.
Prin acest proiect, Iașul va putea:
• optimiza mobilitatea și reduce poluarea;
• proteja patrimoniul și gestiona mai eficient infrastructura;
• detecta rapid avariile la utilități;
• sprijini mediul IT local prin acces la date deschise.
Mai multe orașe din lume, precum Singapore, Shanghai, Helsinki, Barcelona și Las Vegas, folosesc Digital Twin pentru a monitoriza orașul în timp real, a optimiza traficul și energia, a proteja mediul și patrimoniul și a testa politici urbane înainte de implementare.
Serviciile propuse includ realizarea unui model 3D complet al orașului, în valoare de 520.000 de euro, precum și cursuri de specializare pentru personalul municipalității – toate finanțate integral de Uniunea Europeană.

Proiectul va fi realizat de Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Consorțiul Digital Innovation Zone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.