Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de finanțare europeană pentru proiectul „Creșterea atractivității zonei centrale a Municipiului Iași din punct de vedere socio-economic, cultural și turistic”, primul dintre cele 20 de proiecte majore pentru care Primăria Municipiului Iași a solicitat finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021 – 2027.
19 proiecte au fost deja depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și sunt în evaluare.
Valoarea totală a proiectului: 145 milioane lei
Durata contractului: 30 de luni
Parteneri: Primăria Municipiului Iași (lider), Consiliul Județean Iași, Arhiepiscopia Iașilor
Prioritatea 7 – O regiune mai atractivă
Trei investiții majore în inima orașului
Lucrări la Catedrala Mitropolitană
(Arhiepiscopia Iașilor) 25 milioane lei
Intervenții pentru consolidare, siguranță și modernizarea instalațiilor.
Reabilitarea și modernizarea Filarmonicii „Moldova”
(Consiliul Județean Iași) 90 milioane lei
Lucrări la imobilele din str. Cuza Vodă nr. 29.
Amenajarea spațiului verde și modernizarea zonei Teatrului Național
(Primăria Municipiului Iași) 30,6 milioane lei
Autorizația de construire a fost semnată în octombrie 2025.
Ce presupune proiectul din jurul Teatrului Național
Reconfigurarea completă a axei culturale:
Catedrala Mitropolitană – Parcul Teatrului – Teatrul Național – Filarmonica
Amenajarea unui parc urban modern și a unei piațete pietonale
Extinderea spațiilor verzi și refacerea pavajului
Mobilier urban nou și iluminat public modern
Reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare
Suprafața totală: 17.060 mp
Spațiu verde: 6.250 mp
Alei pietonale din piatră naturală: 9.448 mp
Alei din pietriș stabilizat: 1.297 mp
Dotări și mobilier urban
• 91 de bănci de diferite tipuri
• 40 coșuri de gunoi
• 5 cișmele
• 15 plăci istorice cu cod QR
• 3 totemuri informative
• 6 panouri electronice
• 35 rastele pentru biciclete
• 20 scaune amovibile
Circulație mai prietenoasă pentru pietoni
Circulația auto va fi interzisă pe:
• Str. Cuza Vodă (între I.C. Brătianu și Mănăstirea Dancu) – acces doar pentru tramvaie și pietoni
• Str. Matei Milo – acces doar pietonal
Sensul giratoriu din jurul statuii lui Miron Costin va fi desființat, iar monumentul va beneficia de iluminat arhitectural special („ploaie de lumini”).
O investiție care pune în valoare patrimoniul cultural al Iașului
Spațiul verde din jurul Teatrului Național datează din 1896, iar această investiție va reda zonei rolul de centru cultural și de promenadă, alături de lucrările de la Filarmonică și Catedrala Mitropolitană.
Iașul își consolidează astfel noua axă culturală majoră, între Mitropolie și Colegiul de Arte, printr-un proiect european de amploare.


