O echipă de studenți ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a terminat pe locul al doilea în cadrul finalei naționale a competiției europene de antreprenoriat JA Company of the Year 2018.
Echipa BIONIX, formată din studenții Corina Cristiana Croitoru, de la Facultatea de Textile, Pielărie și Management Industrial, și Bogdan Nacu, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, s-a clasat pe poziția a doua a clasamentului propunând pentru comercializare un dispozitiv destinat recuperării persoanelor cu tulburări motorii, apreciat de juriu pentru originalitate și caracterul inovator. Produsul studenților propune înlocuirea senzorilor musculari care sunt întâlniți la produse similare existente pe piață cu senzori bazați pe gesturi.
Aceasta nu a fost singura echipă a TUIASI prezentă în finală, instituția de învățământ superior tehnic din Iași fiind una dintre puținele unități de învățământ din țară care au avut două echipe din cele peste 100 înscrise în competiție ce și-au prezentat proiectul în ultima etapă a competiției. Cea de-a doua echipă a purtat numele GOSMART și a fost formată din doi studenți ai Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Mădălina Aftanasă și Ilie Bîzu, dar și Rareș Ravariu, de la Academia de Studii Economice din București. Tinerii au fost coordonați de prof. univ. dr. Cristiana Istrate, de la Facultatea de Textile, Pielărie și Management Industrial a TUIASI.
Au fost peste 100 de companii, create de elevi și studenți în spirit antreprenorial, care s-au înscris la incubatorul educațional de afaceri JA BizzFactory™. Dintre acestea doar 31 de echipe, printre care și cele două de la TUIASI, au fost selectate pentru a participa la incubator și au ajuns să își prezinte proiectele în fața juriului format din antreprenori cu experiență, membri ai Consiliului Director al JA România, finanțatori ai procesului educațional, specialiști în domeniul tehnologiei și al publicului general. Finala la nivel național a competiției s-a desfășurat sub forma unui târg, pe parcursul căruia tinerii și-au expus produsele și serviciile realizate în cadrul companiilor pilot.
Rezultatele competiției au fost anunțate în cadrul galei aniversare „Junior Achievement – INVESTEȘTE ÎN EDUCAȚIE!®”, un eveniment organizat de Junior Achievement cu ocazia celebrării a 25 de ani de prezenţă a acestui ONG în România, pentru a premia excelența și investiția în educație, desfăşurat în data de 23 mai 2018, la Ateneul Român.
Există în prezent o colaborare între Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi JA România, care se derulează ȋn cadrul proiectului Universitatea Antreprenorială.