Iașul va primi anul viitor prestigiosul trofeu „Mărul de Aur”

0
11
Congresul Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET), organizat în aceste zile în Maroc, a hotărât că Iașul va primi anul viitor prestigiosul trofeu „Mărul de Aur”!
Considerat echivalentul premiului Oscar din cinematografie, „Mărul de Aur” („Pomme d’Or” sau „Golden Apple”) este acordat, începând cu anul 1970, unei organizaţii, unui oraş sau unei personalităţi, în semn de recunoaştere a demersurilor pentru promovarea și dezvoltarea turismului. Câştigătorii sunt selectaţi în urma analizei dosarelor de candidatură şi a votului dat de un juriu alcătuit din membri FIJET.
Această nouă poziționare în topurile internaționale – pentru care mulțumesc Clubului Presei de Turism – FIJET România! – confirmă ceea ce vedem cu ochii liberi: Iașul are tot mai numeroși oaspeți din țară și din străinătate, după cum tot mai numeroase sunt și opiniile favorabile despre orașul nostru și prezența în diverse topuri și studii de specialitate!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
FIJET este una dintre cele mai vechi asociații mass-media din lume. FIJET a fost fondată la Paris, la 2 decembrie 1954, sub numele de „Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme”, de către un grup de inițiativă alcătuit din scriitori de turism din Franța și Belgia, cărora li s-au alăturat alți jurnaliști și scriitori de turism din Grecia, Italia și Luxemburg. În prezent FIJET are peste 30 de asociaţii naţionale afiliate, printre care şi Clubul Presei de Turism – FIJET România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.