Miercuri, 19 noiembrie 2025, în intervalul orar 14:00 – 16:00, în sala D206 (Corpul D), va avea loc atelierul de formare intitulat „Modalități eficiente de interacțiune cu studentul cu dizabilități”, organizat în cadrul proiectului ACCESS- CNFIS-FDI-2025-F-0449. Activitatea se adresează angajaților Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (cadre didactice și personal administrativ) care doresc să își dezvolte competențele în domeniul interacțiunii și sprijinirii studenților cu nevoi educaționale speciale.
Scopul acestui atelier, facilitat de conf. univ. dr. Oana DĂNILĂ, absolvent de psihopedagogie specială, cadru didactic la Departamentul de Științe ale Educației, este de a oferi participanților o perspectivă practică și actualizată asupra principiilor, metodelor și strategiilor de comunicare și sprijin adresate studenților cu dizabilități, în vederea promovării incluziunii și a egalității de șanse în mediul universitar.
Vă rugăm să confirmați participarea până la data de 18.11.2025, prin completarea formularului:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSe8YWmnDV1Z0T7dzSNLKbMPf-DyBnNYkEmnx-lU15sgrFtztw/viewform


