ANPC descinde în toată țara: Tone de produse retrase urgent de la vânzare – lactate expirate, mucegai și etichete înșelătoare

0
68

În perioada 16–30 iunie 2024, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat la nivel național o amplă acțiune de control privind comercializarea laptelui de consum, a produselor lactate și a celor derivate, în cadrul unei tematici specifice de verificare.

Controalele au vizat 670 de operatori economici, iar în cazul a 500 dintre aceștia au fost depistate diverse nereguli. În total, au fost verificate aproximativ 30 de tone de lapte și produse lactate, peste 6 tone dintre acestea prezentând deficiențe.

Pentru abaterile de la legislația în vigoare, ANPC a aplicat:

  • 201 avertismente;
  • 482 de amenzi contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2,6 milioane lei;
  • oprirea definitivă de la comercializare a peste 2 tone de produse lactate, în valoare de circa 75.000 lei;
  • oprirea temporară a vânzării pentru aproximativ 1,5 tone de produse, din cauza deficiențelor de etichetare.

Atunci când vorbim despre produse perisabile precum laptele și lactatele, toleranța față de nerespectarea regulilor este zero. Nu vom ezita să aplicăm măsuri ferme și sancțiuni drastice ori de câte ori vom identifica abateri. Operatorii economici trebuie să înțeleagă că orice neglijență poate pune în pericol sănătatea consumatorilor. ANPC va intensifica acțiunile de control, iar cei care nu respectă legea vor suporta consecințele.”, a declarat Sebastian Hotca, Președinte interimar ANPC.

Mai multe pe: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.