Consiliul Județean Iași a repartizat, astăzi, cele 26 de microbuze electrice către unitățile administrativ-teritoriale beneficiare din județ, în cadrul proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C15 Educație.
Valoarea totală a investiției este de 31.373.160 lei, bani europeni nerambursabili, atrași de Consiliul Județean Iași pentru modernizarea transportului școlar și reducerea inegalităților de acces la educație.
Proiectul are un impact direct asupra a 6.261 de elevi care vor beneficia de mijloace de transport moderne, sigure și ecologice. Microbuzele electrice vor facilita participarea constantă la cursuri, reducând rata absenteismului și sprijinind performanța școlară, în cele 26 de UAT-uri, respectiv Al. I. Cuza, Andrieșeni, Ciortești, Costești, Costuleni, Cotnari, Cozmești, Dagâța, Dobrovăț, Erbiceni, Gorban, Gropnița, Lespezi, Lungani, Miroslava, Ruginoasa, Schitu-Duca, Sinești, Sirețel, Stolniceni-Prăjescu, Țibana, Țibănești, Todirești, Victoria, Vlădeni și Voinești.
„Vreau ca astăzi să nu vorbim doar despre cifre, despre fonduri sau contracte. Vreau să vorbim despre oportunități, despre speranță și despre șansa reală la un viitor decent. Prin repartizarea celor 26 de microbuze electrice, schimbăm în bine povestea a mii de copii din județ. Drumul către școală nu va mai fi o povară.
Microbuzele sunt complet electrice, contribuind atât la reducerea emisiilor de carbon, cât și la promovarea unui transport durabil în comunitățile locale. Proiectul este parte din strategia Consiliului Județean Iași de a moderniza infrastructura educațională și de a sprijini incluziunea școlară în toate colțurile județului.
Tot în cadrul aceluiași program, se află în procedură de licitație achiziționarea a încă trei microbuze electrice, care vor deservi unitățile administrativ-teritoriale Belcești, Mironeasa și Tătăruși, extinzând astfel beneficiile proiectului către și mai mulți elevi din județul Iași.