Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, a confirmat, vineri, informațiile potrivit cărora părăsește partidul condus de Liviu Dragnea pentru a i se alătura lui Victor Ponta în partidul „Pro România”. Aproape simultan, vicepreşedintele PSD, Paul Stănescu, a admis că „asistăm la o aşa-zisă ‘dezertare’ din rândurile organizaţiilor PSD”, dar a susținut că „aceşti migranţi politici” ar fi „prea puţini pentru a influenţa major” politica de guvernare.
„Am luat decizia de a fi alături de colegii mei din guvernarea Ponta, guvernare în care am făcut multe lucruri bune, cu care am câștigat alegerile în 2012. Supărarea mea față de conducerea partidului este cunoscută, lipsa de consecvență și de deprofesionalizare continuă. Nu mai pot fi părtaș la toate aceste lucruri. (…) Stânga românească trebuie să rămână reprezentată de oameni profesioniști. Ce se întâmplă acum în partid nu mai are nicio legătură cu PSD. E doar o mică grupare de la PDL, care a pus mâna pe putere.(…) Nu ăsta este partidul în care am intrat și în care am crescut. (…) Liviu Dragnea trebuie să înțeleagă că trebuie să termine cu ipocrizia”, a declarat Bănicioiu, după anunțarea demisiei din PSD.
În ultimele zile, partidul Pro România, înființat de ex-premierul Victor Ponta și de fostul lider PC, Daniel Constantin, a anunțat racolarea a alți patru parlamentari PSD. Este vorba de fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre, de deputatele Gabriela Podașcă și Marilena Meiroșu și de deputatul Cătălin Nechifor.
Surse politice acreditează însă ideea că acesta ar fi doar începutul și că, în perioada următoare, alți 15-20 de parlamentari aleși sub sigla PSD ar urma să anunțe că trec alături de Victor Ponta. Pe lista vehiculată apar și numele ex-premierului Mihai Tudose și al senatoarei PSD Ecaterina Andronescu, scrie Digi24.