Astăzi se înnorează și plouă aproape peste tot – destul de abundent, în unele zone. Pe creste vin alte ninsori, iar vântul agită atmosfera în est, în sud-est și în Carpații Orientali.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde găsim vreme închisă, cu ploi pe suprafețe extinse. Vântul are intensificări, iar vremea rămâne caldă pentru acest moment al anului: pe litoral se vor înregistra în jur de 16 grade.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, urmează încă o zi mohorâtă. Înnorările persistă și o să plouă abundent. Vântul prinde putere, iar temperaturile rămân ridicate. Pe la Brăila se ating 13 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovinaploile pot să lase în urmă peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. Pe seară și la noapte o să cadă lapoviță, iar vântul bate tare atât în zonele joase, cât și pe la munte. Pe creste predomină ninsorile și se depune strat de zăpadă.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. Și pe-aici o să plouă destul de mult, iar temperaturile urcă până la 8 grade în zona Maramureșului.
În ținuturile vestice precipitațiile apar mai ales în Crișana și pe la munte. Vorbim despre ploi în zonele joase și ninsori la altitudini mari. În sudul Banatului vedem puțin soarele printre nori și tot pe-acolo maximele ajung la 10 grade – pe la Reșița.


