Poliţist de 38 de ani, din Iași, găsit împuşcat în cap, în secţia de poliţie

0
9

Un poliţist din cadrul IPJ Iaşi a fost găsit împuşcat în cap, în secţia de poliţie din comuna Dumeşti, din judeţul Iaşi.

„În jurul orei 07.00, poliţiştii din Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în comuna Dumeşti, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împuşcată la nivelul capului. În urma deplasării la faţa locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 38 de ani. Totodată, s-a constatat faptul că acesta este poliţist activ al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi”, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Iaşi.

Medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi a declarat că poliţistul a fost găsit în incinta secţiei de Poliţie din comuna Dumeşti, el fiind găsit mort la sosirea echipajului medical. Poliţistul a fost împuşcat în zona dreaptă a capului.

 

Sursa: News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.