Încep protestele de stradă în plină campanie electorală! Polițiștii de penitenciare anunță un protest luni la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Ei reclamă corupția, lipsa de personal și condițiile proaste de muncă. Sindicatul polițiștilor SIDEPOL se alătură protestului angajaților din penitenciare.
„Planificați în număr insuficient în misiuni și pe secțiile de deținere pline de ploșnițe și gândaci, mai nou, polițiștii de penitenciare se luptă și cu abuzurile șefilor. Sindicatul polițiștilor SIDEPOL se alătură protestului angajaților din penitenciare”, arată Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.
Protestul este anunțat pentru luni, 18 noiembrie, începând cu ora 13:00, când polițiștii de penitenciare reprezentați de FSANP protestează în fața Administrației Naționale a penitenciarelor (ANP).
Scopul protestului îl constituie lipsa de interes a conducerii poliției penitenciare în identificarea unor soluții pentru „eliminarea faptelor de corupției din poliția penitenciară (abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, trafic de influență, uzurparea funcției etc.) săvârșite de șefii din aparatul central, dar și din unitățile subordonate; pentru eliminarea deficitului de personal care a condus la suprasolicitarea angajaților din penitenciare (planificarea unui singur agent supraveghetor pe secțiile de deținere pune în pericol viața și integritatea fizică a acestuia, planificarea defectuoasă – număr insuficient de polițiști de penitenciare – a formațiunilor de escortare a deținuților pune în pericol atât siguranța personală, cât și siguranța și calitatea misiunilor, mărturie fiind evadarea criminalului periculos care a traversat România în primăvara acestui an) și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în ANP și în unitățile penitenciare subordonate. Angajatorul a neglijat complet condițiile de muncă ale polițiștilor de penitenciare, îndreptându-și atenția exclusiv spre crearea de noi locuri de cazare a deținuților, unele dintre ele fiind create fictiv, din pix (existența ploșnițelor, șobolanilor și gândacilor în închisori, existența unor spații de lucru fără iluminat natural, fără a oferi posibilitatea angajaților să își satisfacă nevoile fiziologice pun în pericol sănătatea polițiștilor de penitenciare)”, arată FSANP.