Cristian Pomohaci, cercetat penal pentru evaziune fiscală în formă continuată

0
164

Cristian Pomohaci este cercetat penal pentru evaziune fiscală de către procurorii Parchetului General, el fiind audiat miercuri la Parchetul General. Fostul preot  este acuzat că ar fi închiriat unsprezece imobile şi ar fi declarat venituri mai mici decât în realitate. Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la peste 130.000 de lei, informează Digi24.

 

„În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate. În mod concret, suma nedeclarată de suspectul Pomohaci Cristian-Dorin este de 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă cedării folosinţei a 11 bunuri imobile deţinute”, au anunțat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 lei contribuţia la asigurările sociale.

Totodată, procurorii au dispus în cauză instituirea măsurii asiguratorii a popririi sumelor de bani aflate într-un cont bancar al fostului preot, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, cât şi pentru acoperirea cheltuielilor judiciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.