Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Iași vine în ajutorul elevilor din familiile defavorizate pentru a le permite acestora să înceapă școala și să continue cursurile în bune condiții. De aceea, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi, a organizat din nou, în Parcul Expoziției, acţiunea cultural-caritabilă „Copii de nota 10”, ajunsă la a 15-a ediție.
Aproximativ 500 de copii din familii ieșene și 100 de copii din familiile din Ucraina refugiate în Iași au primit ajutoare în pachete cu produse în valoare de câte 170 lei.
Fiecare copil a primit un rucsac cu rechizite şcolare precum caiete, penar, stilou, pixuri, creioane, set de pensule, bloc desen etc.
„Acțiunea noastră nu este un simplu gest de mărinimie, ci reprezintă o datorie de onoare a comunității, care trebuie să se preocupe de viitorul tuturor copiilor noștri! Un copil educat are șanse infinit mai mari să reușească în viață, devenind astfel un membru de bază al comunității.
Ajutorul nostru constă într-un ghiozdan „fermecat”, fiindcă în el nu sunt doar rechizite și dulciuri, ci mai ales un ferm îndemn adresat copiilor de a deveni tot mai buni, tot mai preocupați de această incredibilă aventură care este cunoașterea!
Dragi copii, într-un oraș cu școli atât de bune precum Iașul, cu o administrație care și-a propus să nu lase pe nimeni în urmă, aveți toate șansele să deveniți oameni cu adevărat mari!
Eu nu am nicio îndoială că veți reuși și voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru aceasta!”, a declarat primarul Mihai Chirica.